Episodul I: “Părinții fondatori ai PR-ului” și începuturile meseriei noastre (I) P.T. Barnum (1810-1981)

Zorile relațiilor publice

Aproape toate manualele de PR au un capitol special dedicat istoriei relațiilor publice. Dintre numeroasele referințe pe temă asta, preferata mea este cea din “Totul despre relațiile publice”, autori Dean Kruckeberg, Doug Newsom, Judy VanSlyke Turk (editură Polirom, ed. a II-a, 2010). O recomand cu încredere oricărui debutant în profesie sau aspiranților.

Însă cea mai sintetică abordare a începuturilor relațiilor publice am găsit-o în manualul de PR scris de Averill Elizabeth Gordon (editură Oxford University Press, 2011). Autoarea susține, la fel că mulți alți teoreticieni, că primele tactici de PR au fost folosite de încă de Antichitate și duse la “state of art” de aristocrație și biserică, în Evul Mediu. Însă evoluția PR-ului este legată organic, am putea spune, de evoluția mijloacelor de comunicare și de gradul de democratizare a acestora.

Așa se explică de ce printre primii “clienți” ai profesioniștilor în PR s-au aflat regii, după cum semnalează autoarea. În Anglia, de exemplu, unii monarhi au apelat la serviciile unui Lord Cancelar pentru a facilita comunicarea dintre cei care conduceau țara și oamenii de rând. Adică au avut un fel de “consultant de PR”. În afara fețelor regale, printre primele instituții care au apelat la PR pentru a-și face cunoscute scopurile, valorile și misiunea s-a aflat însăși Biserică Româno-Catolică. Activitatea misionarilor care mergeau în teritoriile descoperite în secolele al XV-lea și al XVI-lea pentru a convinge băștinașii să îmbrățișeze religia descoperitorilor era în mare parte o muncă de PR. Unii autori amintesc, în epocă, eforturile propagandistice ale aceleiași instituții, Biserică. Ele reprezintă un studiu de caz cu precădere pentru cercetările în domeniul științelor comunicării, ca ramură a științelor sociale. Cum teoreticienii contemporani ai relațiilor publice resping această alăturare între practicile propagandistice și manipulatoare și practică RP, nu voi insista asupra acestui moment. La rându-mi împărtășesc părerea că scopul relațiilor publice este acela de a asigura încrederea reciprocă între emițător și publicul său, de pe poziții simetrice. Așa că voi trece direct la primul moment de “asumare și luciditate” al practicii relațiilor publice.

Divertismentul, sursă de inspirație pentru primul practician al relațiilor publice

Modul cel mai structurat de utilizare a tacticilor de influențare a opiniei publice s-a conturat în SUA în perioada 1840-1860, în domeniul industriilor culturale. Primul dintre părinții PR-ului modern este considerat P.T. Barnum (1810-1891), antreprenor în domeniul divertismentului, care promova spectacole de circ, operă, teatru, pentru clasă de mijloc din orașele americane, aflate în plină expansiune. Tot el a fost și primul om de spectacol care a lansat modă “fake news”, bazându-se în comunicare mai ales pe capacitatea informațiilor pe care le difuza de a genera știri, decât pe calitatea acestora. Cum s-ar spune, nimic nou sub soare! 😊

P.T. Barnum a rămas în istoria comunicării pentru capacitatea de a atrage milioane de oameni din toate țările, de la scriitori, politicieni la lideri de state și celebrități ale momentului, la show-urile și expozițiile sale de la Muzeul American din New York. Necunoscuți pe care i-a făcut celebri, precum Generalul Tom Degețel, Jenny Lind, “Privighetoarea Suedeză”, siamezii Chang și Eng au stârnit, în mod egal, curiozitatea oamenilor de rând, dar și a capetelor încoronate din Europa  și a președintelui SUA, Abraham Lincoln. P.T. Barnum este cu certitudine primul “promoter” al unor anonimi, pe care i-a transformat în vedete, un showman care a exploatat la maximum curiozitatea publicului și plăcerea pentru bizarerii a omului, în general, dar și capacitatea presei tipărite de a genera “word-of-mouth”, pe baza faptului divers. El a descoperit cu mult timp înaintea tabloidelor și a televiziunii preferința publicului pentru subiecte precum “puiul născut viu” sau emisiunii din categoria “popoarele au talent”.

Și dacă vreți să vedeți cum ar fi arătat viață de organizator de evenimente în prima jumătate a sec. al- XIX-lea, puteți viziona filmele care au fost inspirate de viața lui Barnum. Personajul a fost readus la viață, în zilele noastre, prin interpretările a doi actori reputați, Burt Lancaster și Beau Bridges, în filmul omonim realizat în 1986, respectiv în mini-serialul din 1999.

La dispariția sa, publicația londoneză “The Times” scria: “Barnum a creat meseria (fr. le métier) de showman și a dus-o la scală grandiosului.… El a constatat încă din primele momente că trăsătură esențială a democrației moderne este dorință de a se lasă condusă spre ceea ce o amuză și o instruiește. Numele sau a devenit proverbial și așa va rămâne”.

În următorul articol despre: Ivy Lee Ledbetter.