Shinjuku, Tokyo. Noaptea e ca ziua datorita neoanelor publicitare care lumineaza orasul

For relaxing times, make it Suntory time! Cu replica asta mi-l aduc aminte pe Bill Murray in Lost in Translation, unul dintre cele mai bune filme ale anilor 2000 si pelicula care avea sa-mi deschida apetitul pentru Tokyo. Filmul, care de altfel a obtinut si un Oscar pentru cel mai bun scenariu orginal, spune povestea dintre Bob (Bill Murray) si Charlotte, o tanara Scarlett Johnansson, intr-un oras strain atat la propriu, dar mai ales la figurat. Inca din deschidere, Bob, un actor care trece prin criza varstei a doua, venit la Tokyo sa filmeze o reclama pentru celebrul whisky Suntory, are deja probleme in intelegerea limbii si se simte pierdut in spatiu, in ciuda faptului ca este ajutat (precar ce-i drept) de un translator. In acest timp, Charlotte la randul ei, se simte pierduta in propria ei viata, dar si in Tokyo, acest loc aflat la capatul lumii pentru cei mai multi dintre noi. Filmul este o metafora pentru ideea de comunicare si conexiune (chiar si pasagera) intr-o cultura total straina precum este cea japoneza, dar si intr-o lume interioara, in care oamenii uneori se simt pierduti.

Kabukicho, centrul distractiei de noapte in Tokyo

Si asa este. Tokyo este un oras in care te pierzi. Te pierzi cu orele, cu zilele si cu saptamanile. Te pierzi printre stradutele semiobscure si iluminate discret doar de lampioanele restaurantelor si te pierzi printre luminile orbitoare de neon din Akihabara, Shinjuku sau Shibuya. Te pierzi in parcurile si gradinile perfecte ale capitalei japoneze, cu ai lor arbusti taiati la milimetru si cu pesti colorati care inoata agale prin lacurile urbane. Te pierzi printre zgarie nori si te pierzi la metroul din Tokyo care intr-o zi obisnuita transporta sase milioane de pasageri. Te pierzi printre cele mai gustoase supe din lume si printre ghimbirul murat cu orez si porc prajit. Te pierzi in extraordinarul bun simt si respect al japonezilor si iti dai seama ca poate Romania a pierdut deja batalia cu civilizatia si modestia de care dau dovada oamenii de acolo. Te pierzi pe strazile curate ca lacrima, unde nu gasesti niciun cos de gunoi.

Golden Gai, o zona de stradute din Shinjuku, plina de restaurante si baruri, perfecta pentru plimbari nocturne

Tokyo este un domn care ziua este contabil sau programator, iar seara se joaca pe statii Nintendo sau Sega cot la cot cu pustani de 13 ani, si dau afara tot stresul din timpul zilei. Tokyo este o classy lady care in timpul zilei poarta manusi albe din dantela, iar seara o vezi in Harajuku imbracata in Sailor Moon si cu parul mov. Tokyo este un oras al contrastelor si al libertatii de fi a tu, asa cum esti. Cu bune, cu rele, cu alb imaculat sau cu roz strident. Tokyo este genul de oras in care la ora 6 corporatistii in unforma cu camasa alba si pantaloni neagri, ies de la munca, iar la 7 merg la cel mai mare festival de samba si danseaza cantand in portugheza. Nu exista cale de mijloc, moderatia e un lucru exotic in capitala Japoniei. Aici am intalnit oameni atat de inexpresivi incat puteau fi campioni la poker, asa cum am intalnit si oameni care radeau cu gura pana la urechi.

Asakusa, Tokyo. Cateva femei se roaga intr-un templu buddhist

E greu sa surprinzi intr-un articol un oras precum Tokyo, el trebuie vazut, experimentat si trait cu toate simturile. Fie ca vizitezi un templu Shinto in cea mai mare tacere, fie ca bagi karaoke pana la 5 dimineata in Kabukicho pana ragusesti, Tokyo are cate ceva pentru oricine suficient de deschis incat sa le absoarba pe toate. La urma urmei, cred ca asta e si fundamentul unei meserii in comunicare. E despre a invata sa asculti, de a intelege perspective noi si despre a observa, iar dupa aceea daca e cazul sa vorbesti sau sa scrii. E despre respect si despre a intelege ca valoarea comunicarii sta in aduce diferentele laolalta si a le face sa functioneze cumva. Si desigur, nu in ultimul rand e despre a bea o bere rece intr-o seara calda de vara japoneza alaturi de americani, japonezi, francezi, mexicani, poate pierduti si ei in labirintul barierelor lingvistice si culturale.

Templu Shinto de la periferia capitalei japoneze

Tokyo te poate face sa te simti ca si cand lumea este a ta sau ca esti cel mai nesemnificativ om de pe planeta. Paradoxul este ca pot fi ambele in acelasi timp. E un oras in care te pierzi, insa daca esti cat de cat pe faza, poate ai sansa sa te regasesti.

Arigato gozaimasu!