Mamă și fiică, muzicologul Cristina Sîrbu și interpreta Irina Sîrbu, fac un tandem binecunoscut celor care frecventează programele de educație muzicală pentru că numele lor este legat de un proiect special, ”Clasic e fantastic”.  Le-am cunoscut prin intermediul acestui proiect și relația lor aparte m-a făcut mereu dornică să aflu dacă nu cumva ingrendientul secret al relației lor atât de frumoase este chiar muzica. Mi-au oferit, cu ceva timp în urmă, ocazia de a pătrunde mai bine în intimitatea relației lor, după cum veți vedea în acest interviu la 4 mâini, presupunerea mea inițială a fost confirmată în mare parte. Muzica aduce echilibru, continuitate, constanță în relațiile familiale.

Cristina Bohaciu Sîrbu: ”Toți știm câtă nevoie există astăzi, în viața de zi cu zi, de armonie, sensibilitate și  frumusețe!”

 

Sunteți o familie muzicală. De unde această aplecare spre muzică? Există o tradiție și mai veche de atât în familia dvs.?

Nu.  Părinții mei au fost amândoi medici. Când am împlinit 5 ani, m-au luat de mână și m-au dus la școala de muzica din apropiere. Și m-au înscris la vioară, după ce am trecut testul de ritm și de auz. De ce la vioară? Mama mi-a explicat ulterior:  s-au gândit cei doi medici că într-o orchestră sunt…100 de viori și niciun pian.

Mulți iubitori de muzică vă asociază cu proiectul educativ muzical “Clasic e fantastic”. Cum a apărut ideea acestui proiect? Ce planuri aveți pentru a-l duce mai departe?

Asocierea este corectă căci este pe deplin “creația” mea, de la idee și concept până prezența pe scenă, în calitate de prezentator/comentator/ghid și,  de curând, de autor de scenarii pentru ”Copilăriile marilor muzicieni”. Dintotdeauna, majoritatea călătoriilor mele în străinătate au fost legate de meseria mea – muzicolog și cronicar muzical. Am plecat să văd spectacole lirice și să ascult concerte simfonice și, în toate marile instituții muzicale de cultură pe unde am ajuns, am fost profund impresionată de grija pe care forurile de conducere o acordă educației copiilor și tinerilor, publicului de mâine,. Nici nu vă puteți imagina amploarea și varietatea demersurilor educative ale unor teatre lirice sau ale unor filarmonici…Vă spun  doar că celebrul Festival Wagner de la Bayreuth are, pe lângă spectacolele extraordinare din fiecare vara, în paralel, o stagiune pentru copii, în care partituri de neimaginat pentru vârsta lor ca Tristan și Isolda și  chiar Parsifal, au fost gândite, prelucrate și adaptate – cu deosebită grijă și total respect pentru original – pentru spectacole de o oră care se joacă mereu, cu casa închisă. Forțe uriașe au fost antrenate în acest proiect… să nu mai vorbesc de partea financiara, căci în aceste producții se implică, cu toată seriozitatea, dar și cu umorul cuvenit, cântăreți pe care îi poți urmări și pe scena mare de la Festspielhaus! M-am gândit de mult la un… gest care să aducă muzica aproape și de copiii și tinerii noștri, aici, în țară, dar am întârziat mult din cauza lipsei banilor. Educația este un cuvânt pe buzele tuturor: și da, educația prin arte face copiii mai sensibili, mai umani, mai ordonați, mai sociabili…toți sunt de acord. Să finanțeze însă un proiect ca acest Clasic e fantastic, proiect de educația muzicală prin și pentru muzică, pentru copii ( de la 3 / 4 ani !) și tineri, puțini au fost  cei care s-au implicat. Cel mai generos și mai credincios susținător a fost Dacia… cele mai sincere mulțumiri. Și iată că am ajuns la cea de a opta stagiune! Aproape că nu îmi vine să cred… Nu mai contează nimic, nici grijile cu nopți nedormite, nici firele albe, nici nesiguranța financiară a viitorului spectacol. La Ateneul Român, colaborarea cu Filarmonica “George Enescu” funcționează perfect, avem 9 concerte-spectacol pe stagiune foarte bine frecventate de grupuri școlare conduse de profesori devotați și responsabili, dar și de familii cu copii de vârste diferite. Încerc să alcătuiesc un repertoriu cât mai interesant, cât mai variat  – atât cât mă lasă bugetele destul de precare – în care să își găsească locul  și concertele simfonice, și spectacolele de teatru muzical și alte forme originale de spectacole cu muzică – de exemplu am prevăzut și  un  program de muzică veche susținut de formația Lupus Dacus din Arad, o prelucrare pentru formație de suflători și recitator/povestitor a baletului Frumoasa din pădurea adormită de Ceaikowski și încep seria Geografiilor muzicale cu o călătorie sonoră în Indonezia…La Teatrul Odeon se joacă  cu sălile pline Copilăriile lui Vivaldi, Bach, Mozart, Beethoven, Rossini, Wagner, Chopin, Enescu și Bartok și am avut în decembrie premiera Johann Strauss și povestea Dunării albastre. Cititorul interesat de proiect poate găsi detalii pe www.clasicefantastic.ro și îmi permit să transmit acum și aici cititorului interesat de statutul de… sponsor , că îi așteptam cu mare nevoie,  drag și dor.

Într-o țară unde educația pare să conteze tot mai puțin, cum vedeți “binele” în educația muzicală? Ce s-ar putea face mai bine în acest domeniu?  

Multe, foarte multe, începând de pe băncile școlilor generale. Dar aici intrăm pe un teren spinos și nesigur… Mă bucură avântul luat de Opera comică  pentru copii de pe Calea Giulești. Văd că apar multe școli private de muzică. Lumea se mișcă în direcții în care există cerere și părinții au înțeles că o educație artistică nu poate face decât bine celor mici. DAR! Mă îngrijorează numărul mare de copii, unii chiar foarte mici, care cântă ceea ce se numește generic “muzică ușoară”, imitând modele celebre la modă, de la gest la vestimentație. Cred că este un drum închis care nu poate duce decât la decepții și frustrări, atât pentru copii, cât și pentru părinți. Mă uit cu interes și invidie la școlile germane fără profil muzical, unde totuși, fiecare copil învață să cânte la un instrument și apoi, aproape indiferent cum, este solicitat să intre într-o orchestră sau într-o formație de muzică de cameră. Universul acestor copii devine mai nuanțat, mai armonios, mai sensibil și mai frumos. Și cred că toți știm câtă nevoie există astăzi, în viața de zi cu zi, de armonie, sensibilitate și  frumusețe!

Ce alte genuri de muzică ascultați?

Interesul și plăcerea mea de profesionist și de meloman s-au îndreptat întotdeauna către creația lirică. Teatrul muzical este marea mea iubire. Urmat îndeaproape de repertoriul violonistic căci m-am format și am activat ca violonist timp de 18 ani! În ultimul timp însă  – “ ultimul” trebuie citit ca metaforă, căci sunt déjà 14 ani! – de când fiica mea cântă jazz și ethnojazz – jazz cu implicații folclorice puternice – am descoperit curioasă și cu plăcere și aceste două universuri sonore. Sper să nu râdeți de mine, dar sunt un fanatic admirator al unor cântăreți ca Michael Jackson, Tina Turner și Freddy Mercury sau al vocilor de contratenori.

Dacă ar trebui să legați ideea de “bine” de cea de “muzică” și le-ați pune împreună, la ce melodie/piesa/partitură v-ati duce cu gândul? 

Bine și frumos și muzica pentru mine (selecție, desigur): Melodie/melodii – baletele lui Ceaikowski și mai ales Lacul lebedelor; piesă/teatru liric – Traviata de Verdi; partitură –  ultimele cvartete ale lui Beethoven.

Irina Sîrbu: Cel mai mare succes îl am cu muzica românească interbelică și cu folclorul reorchestrat

Te-ai nascut și ai crescut într-o casă plină de muzică. Ai simțit vreodată că ai fi putut avea alt traseu, alta carieră decât una muzicală?

Niciodată! De mică, mă jucam numai cu muzică, ascultam viniluri cu povești cu muzică, o ascultam pe sora mea studiind la vioară, apoi studiam la rândul meu ore întregi la pian, solfegiam, scriam dictee muzicale, am cântat în cor… Apoi am început, parcă din senin – și chiar așa a fost! – să cânt jazz ademenită și încurajată de colegul meu de bancă de la Liceul de muzică “George Enescu” din București, pianistul și compozitorul Andrei Tudor. Și m-am simțit atât de bine încât am rămas în acest univers, fără a ignora însă și alte genuri pe care le-am descoperit ulterior ca folclorul sau chiar muzica ușoară. Și chiar dacă nu aș fi cântat, sigur aș fi fost pedagog. Îmi place mult să împărtășesc cunoștințele mele despre canto și improvizație și să le fiu asproape celor care îmi cer ajutorul să își găsească vocea interioară, originală și personală așa cum m-a învățat și pe mine Anca Parghel.

Concertezi mult, cânți și jazz, și blues, și muzică clasică, și muzică de inspirație folclorică, vii mult în contact cu un public foarte tânăr. Care mai sunt preferințele muzicale ale tinerilor de azi?

Cu deosebită plăcere am constatat că cel mai mare succes îl am cu muzica românească interbelică și cu folclorul reorchestrat – unde toată sala cântă cu mine cu un entuziasm debordant! Sunt sigură că publicul ascultă și muzică nouă însă muzica românească ne unește pe toți. E testat în ani de zile și mereu funcționează, indiferent de locul unde cântăm!

Ai o scenă/ un gen de “performance” preferată/preferat?  

Mă simt bine oriunde suntem primiți cu căldură și entuziasm! Indiferent de genul muzical abordat sau dacă joc Șoricelul Rică din spectacolele educative Clasic e Fantastic! Sunt concerte și concerte, la unele ne încălzim mai ușor, la altele mai greu…depinde și de public însă la final, mereu ne regăsim cu toții!

Cum se împacă viața de artist cu cea de familist, mai ales cu cea de mama?

Se impacă de minune! Sigur că viața mea nu mai poate fi la fel ca înainte, acum sunt mamă și am alte responsabilități și priorități. Nu mai am același timp și aceeași disponibilitate. Însă merg mai departe pe plan profesional ca până acum. Nu am renunțat la niciun angajament de când o am pe Ana. Este un copil foarte cuminte și bun, mă lasă să mă odihnesc, să studiez și să mă ocup de toate! Ba mai mult, parcă sunt mai ocupată profesional ca până acum! :)

Cum arată o zi din viața ta?

Trezirea dată de Ana la ora 07.30 – 08.00 (recunosc, m-am obișnuit cel mai greu cu trezirile de diminețăa!), ne jucăm puțin, cântăm, mâncăm, ieșim în parc, iar mâncăm, iar dormim și după-amiaza încerc să o umplu mereu cu altceva. Când nu am concerte sau spectacole mergem în tot felul de locuri noi. Ana e foarte sociabilă, curioasă si energică. Când îmi petrec o zi întreagă cu ea, seara pic lată!

Daca ar trebui să legi ideea de “bine” de cea de “muzică” și le-ai pune împreună, la ce melodie/piesă te-ai duce cu gândul?

What a wonderful world (Louis Armstrong)!

Credit foto: Cătălina Flămânzeanu, Ioan Stoica, Cristian Ilcu