Luna decembrie este o oportunitate foarte bună, la nivel organizațional, pentru a aduce împreună angajații, a comunica rezultatele companiei și planurile pe următoarele 12 luni. Atunci când este implementată corect, strategia de comunicarea internă de la sfârșitul anului poate motiva și inspira oamenii, uneori chiar mai mult decât o fac beneficiile financiare și cadourile.  De aceea, am trecut în revistă câteva tehnici pentru a încheia 2018 cum se cuvine și a seta premisele unui 2019 de succes:

Comunicarea rezultatelor

Sfârșitul de an este despre celebrarea proiectelor importante și traducerea lor în cifre și în obiective de business atinse. Este foarte important ca oamenii să știe că eforturile lor fac parte din ceva măreț și să simtă că și-au adus contribuția la imaginea de ansamblu a companiei.  Încearcă să treci în revistă proiectele majore și obiectivele pe 2019. Poți face aceste lucruri printr-o serie de tactici:

  • Trimiterea unui mesaj, din partea CEO-ului, care să crească legătura dintre angajați și top management.
  • Realizarea unui infographic de efect, care să vizeze toate liniile de business și diviziile companiei.
  • Realizarea unei hărți cu direcțiile companiei pentru anul 2019 și cu obiectivele majore setate.

Creează un clip

Folosește-te de pozele și videoclipurile filmate în cadrul activităților din ultimul an, pentru a crea un film care să amintească echipei de momentele importante, întâlnirile și acțiunile-cheie ale companiei. Nu ai nevoie de o megaproducție, ci de câteva momente bine alese, care să exprime cultura organizațională și să aducă zâmbete pe fețele colegilor tăi.

Celebrează brandul de angajator

Folosește toolurile interne de analiză pentru a arăta felul în care compania a răspuns nevoilor și solicitărilor angajaților săi, măsurile care au fost adoptate în ultimul și rezultatele lor. Amintește-le colegilor tăi că feedback-ul lor este apreciat, luat în considerare și utilizat.

Organizează o întâlnire

Chiar dacă nu ai buget pentru o petrecere de firmă, organizează activități care aduc angajații împreună. Organizează, la sediu, un târg de prăjituri și produse de Crăciun pe care colegii tăi să le facă și să le vândă în scopuri caritabile, surprinde-i cu Secret Santa sau convoacă o mică întâlnire, în care să ciocniți un pahar de șampanie, alături de CEO – astfel de inițiative reușesc să apropie oamenii și să îi facă să se simtă apreciați.

Celebrează proiectele de CSR ale companiei

Dacă organizația ta are o strategie de CSR, atunci luna decembrie este un moment bun să vorbești despre proiectele implementate și despre realizările comune. Arată-le colegilor tăi cum au reușit, ca echipă, să influențeze viața altora și comunitatea din care fac parte. Poți face aceste lucruri printr-un newsletter intern sau trimițându-le informațiile despre beneficiarii pe care i-au ajutat. Astfel, vei reuși să crești rata de implicare în 2019.